Maica

Am cunoscut-o târziu, totuşi. În primele amintiri era o mână de om, corpul drept şi ochii mici. S-a făcut tot mai mică, ochii scăpărători şi mult adusă de spate.

Câţiva ani m-a ţinut pe lângă ea la vatră, am privit cum se coace pâinea în ţest, am mâncat lapte de oaie cu zahăr şi cacao dis-de-dimineaţă şi am crezut că e nemuritoare.

Nu a învăţat niciodată leii noi şi din cauza asta în capul meu era mereu învălmăşeală de cifre. A ţinut bancnote vechi într-un frigider și mai vechi, în care deseori mai găseam câte o bucată de ceva dulce, cârpe de şters praful, prosoape “bune” şi miros închis. Într-o zi cineva a certat-o. Tataie sigur nu a fost mulţumit. El e un fel de J.R. din Dallas şi acum! Sutele păstrate cu sfinţenie pentru zile negre ajungeau pentru o eugenie.

(more…)