Brazdele ceaiurilor tale

Când înveți să trăiești de la oamenii care mor,

acoperi dârele ceaiurilor de pe obraz

și surzești zgomotele aprecierilor

și literelor care curg pe net.

Asculți doar sunete ce vin dinspre tine

și lași un loc liber pe un scaun alb

oamenilor care te văd.

Învață să trăiești de la oamenii care mor,

mi-am spus.

Și-am tras lângă mine o cafea și un scaun alb.

Război

Aș fi zgâriat cerul cu un cui,

să-i produc răni

și din sudoarea lui de durere

să mă binecuvânteze

măcar cu un strop.

 

Aș fi lovit cerul cu bulgări de pământ,

plămadă de os domnesc

și os de țăran,

să-mi fac simțită prezența,

să mă acopăr măcar cu pulbere

din experiența înaintașilor mei.

 

Aș fi lovit cerul cu privirea mea,

dar greutatea pleoapelor

și bătrânețea spiritului

mă împiedică să câștig războiul

înainte de a începe.