Desene

Am desenat toată ziua, pe planșe imense.

Creioanele mele, cu sute, cu gumă, cu chin.

Multă lumină și-o icoană cu ochii senini.

Și perdele din tulle, obsesiv.
(more…)

Ploaia de joi

Îmi pare că plouă cu furie.

Părți lichide ale macrocosmosului

se murdăresc prin colțuri

ale unui cosmos infim și ridicol.

Anotimp

Dinspre cireșii japonezi

și magnoliile de la Gallia,

spre corcodușii primăverii frumoase,

printre atâția pomi în floare

și atâtea flori în pomi,

dorul a sfârșit răstignit

între caisele coapte

dintr-o grădină la timpul trecut.

Brazdele ceaiurilor tale

Când înveți să trăiești de la oamenii care mor,

acoperi dârele ceaiurilor de pe obraz

și surzești zgomotele aprecierilor

și literelor care curg pe net.

Asculți doar sunete ce vin dinspre tine

și lași un loc liber pe un scaun alb

oamenilor care te văd.

Învață să trăiești de la oamenii care mor,

mi-am spus.

Și-am tras lângă mine o cafea și un scaun alb.

Război

Aș fi zgâriat cerul cu un cui,

să-i produc răni

și din sudoarea lui de durere

să mă binecuvânteze

măcar cu un strop.

 

Aș fi lovit cerul cu bulgări de pământ,

plămadă de os domnesc

și os de țăran,

să-mi fac simțită prezența,

să mă acopăr măcar cu pulbere

din experiența înaintașilor mei.

 

Aș fi lovit cerul cu privirea mea,

dar greutatea pleoapelor

și bătrânețea spiritului

mă împiedică să câștig războiul

înainte de a începe.

Azi (5)

Ca într-o pictură de Mucha,

cu brațe lungi

ce se transformă în crengi,

rădăcini,

coroane și flori

ce se înalță, viteze,

atinse, cândva,

de vecinătatea umbrelor

desenelor în creion.

(imagine captată într-un parc din Buenos Aires)

Cratere în tinerețe

Mi-a curs mult timp.

Am cratere în tinerețe,

semne ale miliardelor de secunde

care s-au grăbit

să-și unească puterile

spre a crea ore, zile, săptămâni

luni și ani trecuți.

Cât timp a curs!

Sunt cratere în scoarța planetei,

în păturile de culori nehotărâte ale cerului,

în potecile bătute ce duc spre Sfârșit.

Cât timp ne curge!

Mie, finit și fărâmă.

Ție, infinit și Tot!

 

Gânduri din luna a opta

Prima lună a opta. August adică. 🙂 (2012)

Încep că construiesc. Am un proiect pe termen lung. Folosesc cărămizile bune ce au rămas, mă chinui să elimin resturi și materialul slab. Nu mă voi teme să zugrăvesc în roz sau verde turbat. Pentru că văd că teama de a asuma o părere sau o alegere cu gândul la impactul asupra celorlați lasă urme. Voi pune perdele din tul moale și fin, să adie vântul și să le înfioare romantic. Acela va fi colțul meu de liniște. Eu voi hotărî cine îl poate și dacă îl poate cumva tulbura. Ferestre largi și lumini multe. Când nu va fi soare să fie alte soluții. Ca parte esențială, voi continua să scriu. 🙂

(more…)

Zile aproape de mine

       

        Mă privesc, peste ani, în Chișinăul pe care l-am cunoscut cenușiu și speriat. Fereastra e imensă, cât un perete întreg. Sub zăpadă și de sub aburii răzleți orașul pare cuminte și încremenit. Aceleași dealuri, blocuri și rutiere bătrâne. De la etajul 10, în zare, cerul se vede intens și senin. Văd dincolo de ultimele clădiri, spre colinele ce se ridică și coboară lin, ca tot relieful Moldovei. 

        Totul e o chestiune de timp. Teama, regresul, viața, evoluția, iubirea, curajul, hotărârea, moartea. Te poți opune. Universul te poate trage cu putere înainte. Vei fi târât, răsucit, învârtit, lovit de crengi, zdrelit de scoici și nisip, scufundat în ocean, nins, pustiit de vânt, înghețat. În final vom ajunge la etajul următor. Nu e musai să fie într-o zi cu soare. Nu trebuie să fie primăvară. Poate fi ger năprasnic. Poate plouă în ziua aceea. Pentru ochii care văd dincolo de zid, pentru sufletul ce recunoaște pacea va fi senin.

         Orașul a crescut și el. Bate vântul, fix ca în celălalt mare oraș românesc. Frigul e tot pătrunzător. Știu zilele de demult. Îmi torn un ceai și mă izbesc cifrele din agendă. După 10 ani, etajul 10. După zile calde și zile pustii, mă găsesc aproape de mine în orașul crescut și curajos.