Călătorii spre adânc

 

Promoție fulger. În scurt timp, biletele de avion se odihneau în inbox. Ele nu aveau emoții. Nu am stat pe gânduri atunci, dar gândurile m-au lovit imediat după. Alesesem să plec într-un oraș pe care intuiam că îl voi iubi. Am intuit corect. Alt drum era în capătul celălalt al continentului. 

Singură. 

(more…)

Zile aproape de mine

       

        Mă privesc, peste ani, în Chișinăul pe care l-am cunoscut cenușiu și speriat. Fereastra e imensă, cât un perete întreg. Sub zăpadă și de sub aburii răzleți orașul pare cuminte și încremenit. Aceleași dealuri, blocuri și rutiere bătrâne. De la etajul 10, în zare, cerul se vede intens și senin. Văd dincolo de ultimele clădiri, spre colinele ce se ridică și coboară lin, ca tot relieful Moldovei. 

        Totul e o chestiune de timp. Teama, regresul, viața, evoluția, iubirea, curajul, hotărârea, moartea. Te poți opune. Universul te poate trage cu putere înainte. Vei fi târât, răsucit, învârtit, lovit de crengi, zdrelit de scoici și nisip, scufundat în ocean, nins, pustiit de vânt, înghețat. În final vom ajunge la etajul următor. Nu e musai să fie într-o zi cu soare. Nu trebuie să fie primăvară. Poate fi ger năprasnic. Poate plouă în ziua aceea. Pentru ochii care văd dincolo de zid, pentru sufletul ce recunoaște pacea va fi senin.

         Orașul a crescut și el. Bate vântul, fix ca în celălalt mare oraș românesc. Frigul e tot pătrunzător. Știu zilele de demult. Îmi torn un ceai și mă izbesc cifrele din agendă. După 10 ani, etajul 10. După zile calde și zile pustii, mă găsesc aproape de mine în orașul crescut și curajos. 

 

Prada din Prado

Ajunsesem la Prado fără hartă și fără scop. Nu am zăbovit prea mult printre culori trecute. Afară mă aștepta soarele. Literele curgeau firesc din vârful creionului. Carnețelul roșu din Museo del Prado îmi devenea tovarăș tăcut.


Mă opresc unde se întâlnesc Calle de Segovia și Calle de Bailen, cu ochii spre Alumdena. Prânz în tihnă, cu localnici veseli în jur. Tot cred că e ceva hispanic în sângele meu. În Bucuria de a fi.

Alonso Martinez, dimineața. Același loc, alt instrument. Bun venit în pași de tango, caminar discret pe coarda sensibilă a unei viori. Rămas bun la violoncel, zâmbet larg și ochi adânci cu Ave Maria trecând de ziduri, scări și subteran.