Călătorii spre adânc

 

Promoție fulger. În scurt timp, biletele de avion se odihneau în inbox. Ele nu aveau emoții. Nu am stat pe gânduri atunci, dar gândurile m-au lovit imediat după. Alesesem să plec într-un oraș pe care intuiam că îl voi iubi. Am intuit corect. Alt drum era în capătul celălalt al continentului. 

Singură. 

(more…)

Azi (1)

În căutarea unui stilou. ”Pentru școală?” Zâmbesc fermecată de sub bucle, sub povara rucsacului verde din Kehl, de acum sute de ani.

 

Vântul îmi încurcă grav părul, simt nisipul pe buze și boabe răzlețe de ploaie. Oameni grăbiți. Caminar sub un corcoduș copleșit de flori și miresme. E timp pentru tot. Pe unde îți sunt ochii vioi?

 

 

Azi (2)

Vântul bate cu flori de corcoduș. Ating și cad. Mersul prin București devine problematic. Cum să mergi bătut de flori de corcoduș, cu grijă să nu le strivești sub călcâi?

 Sunt într-o rochie din catifea verde. Sub cireși, corcoduși, sălcii, vânt, nori. Și o notă pe un portativ. Nicicând norii nu au fost așa de frumoși, nu găsești?

 

Azi (4)

Alerg zgribulită, cu haina în vânt și tocuri micuțe prin boabe mari de ploaie. Nici nu mai știu ce zi e.

 

Cenușiu și un strop de albastru. Printre gene miros zăpada de dincolo de orașul cu surprize, petrol și gaze. Pe undeva încă e iarnă.

 

”Bună dimineața!” ”Bună dimineața.” Tăcere. Și câte un zâmbet în loc de multe cuvinte.

 

Pe străzile cu nume de voievozi vine primăvara și plutesc în albastru.

Gânduri din luna a opta

Prima lună a opta. August adică. 🙂 (2012)

Încep că construiesc. Am un proiect pe termen lung. Folosesc cărămizile bune ce au rămas, mă chinui să elimin resturi și materialul slab. Nu mă voi teme să zugrăvesc în roz sau verde turbat. Pentru că văd că teama de a asuma o părere sau o alegere cu gândul la impactul asupra celorlați lasă urme. Voi pune perdele din tul moale și fin, să adie vântul și să le înfioare romantic. Acela va fi colțul meu de liniște. Eu voi hotărî cine îl poate și dacă îl poate cumva tulbura. Ferestre largi și lumini multe. Când nu va fi soare să fie alte soluții. Ca parte esențială, voi continua să scriu. 🙂

(more…)

Mamaia și Tita. Ceilalți bunici

Bunica este, simplu, “mamaia de la Vișina”. Bunicul este “Tita”. Când am terminat gânguritul și cuvintele au căpătat sens, Tita era deja în dicționar. Dicționarul familiei, al rudelor, al vecinilor și al sătenilor cale de zece linii și trei generații, de la vie la marginea satului, spre orașul cu faleză și drum fără pulbere.

Mamaia e veselă, slabă moartă, plină de energie și comentarii acide. Tita e blajin, rotunjor, comod și plin de vorbe de duh. Îl iubește tot satul. Îl iubesc mai ales copiii pentru care încă mai cumpără pufarine și ciocolată. În casa lor au trăit o vreme doi nepoți și în vacanțe încă doi. Adică trei nepoate și un nepot și cele mai frumoase vacanțe.
(more…)

Bunicii, adică mamaie și tataie

Copil fiind, am aflat multe.

Am descoperit cuvântul magic “bunica” abia când am început să citesc. Fascinată de același Teodoreanu, am sorbit “Ulița copilăriei” și “În casa bunicilor” în fiecare vacanță de vară și de iarnă. Copil desculț în țărâna de pe linie, cu zgârieturi pe picioare și semne de la altele mai vechi, am fost iremediabil captivată de celălalt stil de viață. Total opus.
(more…)

Maica

Am cunoscut-o târziu, totuşi. În primele amintiri era o mână de om, corpul drept şi ochii mici. S-a făcut tot mai mică, ochii scăpărători şi mult adusă de spate.

Câţiva ani m-a ţinut pe lângă ea la vatră, am privit cum se coace pâinea în ţest, am mâncat lapte de oaie cu zahăr şi cacao dis-de-dimineaţă şi am crezut că e nemuritoare.

Nu a învăţat niciodată leii noi şi din cauza asta în capul meu era mereu învălmăşeală de cifre. A ţinut bancnote vechi într-un frigider și mai vechi, în care deseori mai găseam câte o bucată de ceva dulce, cârpe de şters praful, prosoape “bune” şi miros închis. Într-o zi cineva a certat-o. Tataie sigur nu a fost mulţumit. El e un fel de J.R. din Dallas şi acum! Sutele păstrate cu sfinţenie pentru zile negre ajungeau pentru o eugenie.

(more…)

Începuturi

Demult, când eram tânără şi zâmbeam des, scriam pe foi veline şi îmi plăcea să urmăresc cum curg literele din vârful creionului. Denumisem caietul de însemnări “Scrieri nealese”. Aşa avea să se numească prima mea carte. ”Scrierile alese” din bibliografia obligatorie aveau nevoie de o antiteză.

Am scris mult. Până într-o zi când parcă nu mai eram tânără şi nici nu mai zâmbeam. Mi-am regăsit caietele cu foi curate şi scris caligrafic şi am surâs. Uitasem să fiu tânără, să mă îndrăgostesc, să zâmbesc. Caietul cu foi albe, albe, îl am undeva în dreapta. Creionul e ascuţit şi literele curg vesele. Orașul tot e sub tei.

(more…)