Gândurile mele aveau gânduri!

Ciocanele băteau ritmic. Intensitatea creștea periodic. Printre bubuielile care zdruncinau creierii, Vivaldi se strecura cu câte un Anotimp. Rar, muzica se auzea mai puternic. 

Curioase, gândurile se îmbulzeau. Îmi simțeam capul perfect înjumătățit. Deasupra, liniște și gol. Ca o lubeniță tăiată rotund, cu pereții înalți, craniul meu era împărțit. Gândurile, ca niște omuleți, se aplecau spre margine, să vadă, să audă. Anotimpurile răsunau vag, pe fundal. Ciocane, lopeți, chiar și o săpăligă. Păreau instrumente multe și zgomotele îmi speriau omuleții-gânduri care se îngrămădeau să priceapă ce e. 

Trecuseră săptămâni de când amețeam, piedeam contactul vizual și acustic cu realitatea și mă pierdeam, panicată. Multiple scenarii despre posibila suferință. În tubul perfect închis, ca un cavou croit special, îmi bubuiau creierii, încercând să descopăr ce are mintea mea. Gândurile principale și gândurile din spatele gândurilor îmi stăpâneau jumătatea de lubeniță, forțând marginea și pereții înalți, verzi și tari. 

Mintea mă stăpânea și nu știusem până atunci. După jumătate de ceas-veșnicie, ciocanele se auzeau vag, Anotimpurile mă linișteau spre somnolență și omuleții se risipeau de la marginea craniului meu. RMN se încheia cu bine și confirma că gândurile mele aveau prea multe gânduri.

 

 

Facebook Comments

Mirela

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *