Cum mi-am schimbat viața într-o zi de primăvară

 

Intram în birou ca o furtună. Agitată, încruntată, nemulțumită. Plouase. Ninsese. Era prea cald. Era prea frig. Traficul. Pietonii. 

Într-o zi superbă, într-o liniște desăvârșită, după ce nu avusesem niciun motiv de jale și amar la cafeaua de dimineață, mă trezesc supărată că nu am acces la server. Mi se întâmpla tocmai mie, tocmai atunci. Ghinion curat. Cu pupilele mărite și pulsul crescut brusc, îmi vărs năduful deranjând colegii liniștiți și pașnici față de același eveniment perturbator. 

G. mă privea nemulțumit și vădit deranjat de zarva care perturba până și pisicile biroului. M-a întrebat dacă eu mă aud. Dacă îmi dau seama că mă plâng mereu. Că orice se întâmplă e motiv de supărare, de pesimism, de neîncredere, de apăsare că numai mie mi se întâmplă grozăvii, că orice ar fi nu e bine și găsesc motiv de nemulțumire și în faptul că respir. Am simțit că se prăvălesc cuvinte-cărămizi peste capul meu copleșit. Apoi am încercat să mă apăr. Că nu mereu cred ce spun, că mie îmi place ploaia, de exemplu, dar că mi-a intrat în reflex să mă plâng mereu când plouă, în corul bocitoarelor de la radio, Tv, Facebook și alte asemenea canale. A fost un prim pas. Cu mult calm, cum îmi explica orice în domeniul juridic, G. mi-a ținut o lecție care m-a urmat în toți anii de apoi. Și pentru care îi voi fi recunoscătoare mereu. 

Am auzit de la el că sunt prea puține elemente pe care le putem controla. Dar că depinde doar de noi cum ne raportăm la ele. Că o să mai plouă și va mai fi căldură insuportabilă. Că voi mai trece prin momente dificile în viață. Că voi mai plânge și voi mai râde. Dar că de data viitoare pot alege să nu fac mare caz din asta. 

 Și ce am auzit m-a pus pe gânduri. M-am uitat în oglindă și am văzut o făptură încruntată, plină de energie negativă, căutând relele în viața de zi cu zi pentru a aduna și mai multă supărare și revoltă. Mi-am analizat cercurile de interes și mi-am dat seama că mișun printre oameni încruntați și pesimiști. Că aștept evenimente incerte și viitoare ca să mă pot declara fericită. Că ”azi” nu exista deloc de sine stătător și că ”azi” era despre cât de bine va fi mâine, vacanța viitoare, anul în care voi face mai multe, viața în care nu va mai fi fost viața de atunci. 

Am început cu pași mici. Cu multe cărți împrumutate, cu ”Puterea este în interiorul tău” (L. L. Hay) citită și recitită, cu luat aminte la reacții, oameni, atitudini, conștientizări. E greu. Și știu că mă întorc la obiceiurile vechi și tun și fulger pe orice nimic în zilele în care nu mă bucur că răsarele soarele și atât. Răsăritul e barometrul meu. Uneori mă trezesc special să urmăresc roata de foc țășnind dintre blocurile cartierului. Când mă ia prin suprindere și nu mă opresc pentru a lipi fruntea de geam și a simți cum pulsul se conectează la bucuria momentului mă scutur puternic și încep să mă caut, să mă întreb unde sunt și de ce. 

De fapt, nu mi-am schimbat viața într-o zi de primăvară. Nu într-un sens absolut. Dar ziua aceea a fost kilometrul zero al anilor ce au urmat. 

Facebook Comments

Mirela

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *