Cratere în tinerețe

Mi-a curs mult timp.

Am cratere în tinerețe,

semne ale miliardelor de secunde

care s-au grăbit

să-și unească puterile

spre a crea ore, zile, săptămâni

luni și ani trecuți.

Cât timp a curs!

Sunt cratere în scoarța planetei,

în păturile de culori nehotărâte ale cerului,

în potecile bătute ce duc spre Sfârșit.

Cât timp ne curge!

Mie, finit și fărâmă.

Ție, infinit și Tot!

 

Lună plină

Sunt seri în care 

Luna pare un emoticon ștrengar, 

cu zâmbet nepotolit și ochii scăpărând, 

ca fața mea când mă gândesc la tine, 

rotundă și senină.

Unde se contopesc ape

Conjugă verbul a mângâia

pe brațul meu drept,

rostogolește cuvinte spre palme,

ascultă-mi pulsul

și mai ales tăcerea.

Destin

Belșug în grâne,

struguri în pârg,

odihna de duminică.

Așa trebuie să fi fost.

Praf oltenesc și arșița câmpiei,

cristelnița bisericii

prin care au trecut atâția prunci.

Când m-au botezat părinții,

bătrânii satului au incins o horă

în bătătura străbunilor daci.

Suflet fără timp

Și într-o zi

sufletul

nu a mai avut timp.


Izgoniți,

au plecat

și ultimii fluturi

sau ultimele petale

de flori.

Nici nu mai știu

ce mai erau,

de la atâtea plecări

și atâtea ne-ajunsuri.

 

Până-ntr-o zi

când sufletul

nu a mai avut timp

și timpul

nu a mai avut suflet.