În clipe părăsite de sens,

între zeci de comentarii la română,

când doar sudoarea frunții

îmi arată că exist,

în prag de Bac –

(in)utilă povară a anilor tineri -,

cu Gavrilești înnebuniți,

până și ei,

de Bacovia,

când Euro e pe sfârșite

și pereții odăii îmi par

tot mai strâmți, pe zi ce trece,

când sute de trenuri

își șuieră drumul spre alte zări

și scrâșnetul șinelor se ia de mână

cu multe coroane de plumb,

implor Pygmalioni,

cu genunchiul pe covor,

să-mi dea un strop,

doar unul,

din apa Lete. 

Facebook Comments

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *